Glaciers-Description

-Gheţarul reprezintă o masă enormă de gheaţă persistentă, formată în regiunile polare şi alpine (gheţar alpin), care, sub influenţa gravitaţiei, se deplasează lent în lungul văilor sau pe pante.
Din gheţarii continentali adiacenţi mărilor şi oceanelor se desprind continuu porţiuni întinse, devenind gheţari plutitori, cunoscuţi sub denumirea de aisberguri.
Formarea sau topirea gheţarilor produce glacioeustatism.
-Gheţarii se formează în regiunile polare (Antartida şi Artica) şi pe vîrfurile munţilor înalţi, depresiuni intramontane, în condiţiile cînd cantitatea de zăpadă căzută depăşeşte topirea şi evaluarea ei.

-După condiţiile de formare deosebim: gheţari continentali (de calotă) – ocupă suprafeţe extrem extinse şi au o grosime care uneori depăşeşte 3 000 m. Ei acoperă mari arii terestre, indiferent de relief: întregul continent Antarctida şi insulele din Oceanul Artic (Groenlanda, Islanda, Novaia Zemlea ş.a.) şi ocupă 98,5 din toată aria hinosferei. În jurul Antarctidei, gheaţa de pe continent se prelungeşte mult în apele Oceanului Planetar, formînd o platoşă relativ unitară, înaltă pînă la 90 m, numită banchiză, de la care se rup mari blocuri de gheaţă numite aisberguri, care, datorită curenţilor de apă oceanici, plutesc în largurile oceanului.
Gheaţa este plastică şi de aceea se mişcă prin alunecare, mutîndu-se pe fiecare tip de pantă. Deplasarea e lentă, între 5-150 m pe an, aşa că o porţiune de gheaţă ca să ajungă de la zona de formare pînă la linia de topire are nevoie de un timp îndelungat, de la circa 100 ani pînă la peste 1000 ani.

-Gheţarii montani se formează pe vîrfurile munţilor (Himalaya, Pamir, Alpi, Caucaz, Karakorum, Anzi, Cordilieri ş.a) care depăşesc în altitudine limita zăpezilor persistente. Ei se compun în mod obişnuit din trei elemente:
zona de acumulare a zăpezii - unde se formează zăpada îngheţată care se suprapune pe un bazin de vale existent înainte de instalarea gheţarului;
circul glaciar – prezintă o depresiune (excavaţiune) de formă rotundă unde se adună gheaţa şi care se delimitează de neve printr-o crăpătură circulară numită rimaye; limba glaciară - care se scurge pe o vale pînă la linia de topire a gheţarului; limba prezintă multe crăpături, numite crevase. Sub influenţa forţei de gravitaţie şi de greutate gheţarii alpini se mişcă (curg) de-a lungul văilor şi pantelor montane cu o viteză de 10-300 m/an efectuînd un lucru de distrugere, acumulare şi de depunere a materialului transportat, în final formînd morene glaciară.

-Gheţarii montani sunt de mai multa tipuri, în funcţie de gradul lor de dezvoltare. Cei mai mici sunt gheţarii de circ (sau pirineeni); ei nu au limbă, deoarece zăpada căzută, pe de o parte, şi gheaţa topită, pe de altă parte, sunt aproximativ egale cantitativ; se găsesc situaţi în apropierea limitei zăpezilor persistente, ca de exemplu cei din Pirinei.

-Gheţarii alpini - au o limită glaciară bine dezvoltată, ce coboară mult sub linia zăpezilor (gheţarii din munţii Alpi, Atlas)
Gheţarii himalayeni - sau gheţarii compuşi se formează prin confluenţa mai multor limbi glaciare foarte alungite, atingînd uneori 50 km, neavînd un circ propriu-zis (gheţarii din ţările muntoase Himalaya, Pamir, Karakorum, Han-Tengri, Hindukush etc);
-Gheţari-“căciulă” – mai des se formează pe vîrfurile munţilor de origine vulcanică (gheţarii de pe munţii Ararat, Kilimanjaro ş.a.).
Cel mai mare gheţar alpin se socoate gheţarul Fedcenko din Ţara muntoasă Pamir cu lungimea de 77 km, grosimea 700-1000 m, iar cei mai lungi este gheţarul Habarrd de pe munţii Alaska – 145 km.

-În ultima eră geologică s-au evidenţiat patru mari perioade de răcire a climei, cînd gheţarii au ocupat arii cu mult mai extins decît cea pe care o au astăzi. Astfel, gheţarii de calotă (continentali) din perioada mare de glaciaţiune ocupau 40 % din aria uscatului.
-La ora actuală pînza de zăpadă perenă şi gheţarii sunt caracteristicii pentru toate brîiele climatice, deosebindu-se după mărime şi tip. În brîul cald hionosfera se ridică pe vîrfurile cele mai înalte ale munţilor Kilimanjaro (chiar lîngă ecuator), Kenya, Ruwenzori (toţi din Africa Centrală), ale munţilor Anzi (America de Sud), unde hionosfera este situată la altitudinea de peste 4800 m, ale munţilor ecuatoriali – peste 6000 m; în Eurasia majoritatea gheţarilor sunt amplasaţi pe munţii Himalaya numiţi “sălaşul zăpezilor”, începînd cu altitudinea de 4 500 pînă la 5 500 m.

-În brîul de climă temperat gheţari continentali sunt doar pe insula Islanda (Ţara de gheaţă), iar cei alpini pe vîrfurile munţilor Scandinavi, pe peninsula Kamceatka – 1 000 – 3 000 m, Alaska – 300 –2 400 m, pe munţii Cordilieri, Alpi, Caucaz – 2 500 – 3 000 m, Pamir, Hindukush – 4 000- 5 000 m. Porţiuni mici de gheaţă perenă se pot întîlni şi în munţii Siberiei, în sudul Americii de Sud, alte regiuni ale brîului temperat. În brîul de climă rece calotele de gheaţă sunt caracteristice pentru toate suprafeţele de uscat (continente, insule şi
peninsule).