Munţii Lotru sunt formaţi dintr-o culme principală orientată V-E, cu o lungime de circa 60 km între curmătura Sălanelor şi valea Oltului la Râu Vadului. Pe aceasta culme, cu aspect ondulat în profil longitudinal, se întâlnesc mai multe vârfuri cu rol de noduri orografice: Tâmpele (1 838 m), Larga (1 936 m), Balu (2 028 m). Piatra Albă (2 178 m), Cristeşti (2 233 m), Ştefleşti (2 242 m), Conţu Mare (2 080 m), Balindru Mare (2 207 m), Negovanu Mare (2 135 m), Clăbucet (2 054 m), Buceciu (1 747 m), Voinăşiţa (1 848 m), Sterpu (2 142 m), Pârcălabu (2 060 m), Stânişoara, Vf. lui Vlad (1 352 m), între aceste vârfuri se interpun curmături mai mult său mai puţin adânci formate prin restrângerea obârşiei văilor: Tărtărău (1 665 m), Tâmpele (1 700 m), Balu (1 875 m), Cristeşti (2 233 m), Conţu (1 984 m), Buceciu (1 605 m), Poiana Ţiganului (1 573 m), Pârgheşu (1 911 m)
Culmile secundare, generate de adâncirea reţelei hidrografice se desfăşoară sub forma unor trepte uriaşe, cu aspect de contraforturi. Ele au o orientare meridiană în partea vestică şi în evantai în partea estică a masivului. La partea superioară sunt rotunjite sau nivelate; mai rar apar sub forma unor creste ascuţite prin intersectarea versanţilor. La rândul lor, aceste culmi sunt fragmentate de văi scurte sau organisme torenţiale evoluate.
Munţii Lotru constituie o unitate morfologică bine conturată şi individuaiizată, în cadrul căreia se pot distinge trei subdiviziuni:
Masivul Negovanu - Ştefleşti - Tâmpele, între cele mai adânci curmături de pe culmea- principală: Poiana Ţiganului (1 573 m) şi Sălanele (1 615 m), caracterizat prin culmi secundare orientate N-S şi prin dezvoltarea exclusivă a suprafeţelor de eroziune medii şi superioare. Parţial, această subunitate este cuprinsă între două depresiuni intramontane: Oaşa (N) şi Vidra (S);
Masivul Sterpu, situat între Poiana Ţiganului (V), valea Oltului (E), valea Lotrioarei (N) şi a Lotrului (S), prezintă cele mai lungi culmi desfăşurate radiar spre văile Olt şi Lotru. Aici se surprind toate cele trei suprafeţe de eroziune precum şi forme structurale pe depozite sedimentare senoniene şi eocene (în partea sud-estică);
Masivul Prejba, situat între valea Lotrioarei (S), valea Sadului (N), şi valea Oltului (V), formează cea mai scundă subunitate, cu înălţimi sub l 800 m (Vf. Prejba, l 744 cu întinse pajişti secundare pe locul pădurilor de conifere şi foioase), utilizate ca păşuni şi fâneţe. În cadrul acestei subunităţi se evidenţiază numai suprafeţele Râu Şes şi Gornoviţa.
Depresiunea Loviştei, situată în sud-estul Munţilor Lotru, are aspect deluros. Ea s-a format pe un graben umplut cu sedimente paleogene şi miocene în care eroziunea s-a manifestat mai viguros decât în rocile metamorfice din jur, formând un culoar orientat E-V.
Depresiunea Vidra, situată pe acelaşi culoar tectonic cu Depresiunea Loviştei, sculptată parţial în formaţiuni badeniene, prezintă o luncă largă la altitudinea de l 200-1 300 m, acoperită în mare pane de apele lacului de acumulare. Ea include şi nivelele suprafeţei Râu Şes, mai extinse între văile Goaţa şi Tunaru. Două terase de 4 şi 10 m inundate, şi ele, dovedesc o ritmicitate recentă a eroziunii.
Depresiunea Oaşa, cu o certă predispoziţie tectonică, include trei trepte altimetrice. Treapta inferioară, formată din bazinetul de la Oaşa (1 200 m), cu o luncă turbificata şi fragmente de terase, acum acoperite de apele lacului de acumulare; treapta mijlocie cuprinde lungul bazinet al Frumoasei (1 300-l 500 m), cu smârcuri oligotrofe, şi bazinetul suspendat de.la Luncile Prigoanei (1 400 m) şi treapta superioară, alcătuită din nivelele suprafeţei Râu Şes, cu largă extindere pe culmile Podele, Târna etc.
Rezervatii naturale in muntii Lotru:
Rezervaţia naturală Valea Călineşti (365 ha) se situează pe valea Călineşti, în etajul goruneto-făgetelor de deal cuprinzând arbori cu vârste de peste 100 de ani; este instalată pe terenuri cu pantă accentuată şi cu stâncării formate din conglomerate şi gresii.Printre speciile existente se remarcă: păiuşul (Festuca pumila), grozama (Genista spathulata), urechelniţa (Forficula auricularia), iarba grasă ş.a.
Rezervaţia naturală Valea Urii se află pe valea Urii, tot în etajul goruneto-fagetelor cu arbori seculari care cresc pe terenuri puternic înclinate, cu stâncărie. În cadrul rezervaţiei se conservă şi asociaţia dintre firuţă (Poa nemoralis) şi o specie de şopîrliţă (Veronica bachofenii).
Rezervaţia Valea Doabra are un caracter complex ce cuprinde teritoriul dispus între izvoarele văii Doabra, afluent de stânga al Lotrului, în apropiere de confluenţa acestuia cu Oltul. Pe conglomeratele şi gresiile senoniene, care sub acţiunea factorilor climatici au dat naştere unor interesante forme de eroziune diferenţială, s-au dezvoltat elemente de floră termofilă ca scumpia (Cotynus coggygria), tulichina mică (Daphne cneorum), iedera aibă (D. blagayana) ş.a. De asemenea, aici se întâlneşte staţiunea naturală cea mai joasă din ţară (360 m) unde creşte floarea de colţ (Leontopodium alpinum Cass / intregaldense).
În aceeaşi măsură, valea Doabra constituia o rezervaţie peisagistică în care intervenţia omului este minimă.
Rezervaţia Vârful şi Zănoaga Cristeşti se află în jurul Vf. Cristeşti (2 233 m) şi mai cu seamă versantul sudic acoperit încă de pâlcuri sănătoase de jnepeni (mari suprafeţe au fost distruse prin recoltarea vârfurilor vegetative), ca şi căldarea glaciară ce adăposteşte lacul glaciar Zănoaga Cristeştilor, înconjurat de asemenea de jnepeni. Rezervaţia are caracter complex (floristic, peisagistic, geomorfologic) şi este menită să ocrotească o parte din sectorul înalt al Munţilor Lotru, de o reală frumuseţe.
Rezervaţia Muntele Stricatu cuprinde jnepenişuri compacte, care încă nu au fost supuse exploatării omului. În aceste locuri trăiesc şi exemplare deosebite de urs carpatin, capre negre şi cerbi.
Rezervaţia Sterpu-Dealu Negru, cantonată pe culmea ce porneşte din Vf. Sterpu (2 142 m), spre sud, până la .Dealu Negru, adăposteşte suprafeţe întinse de jnepenişuri ameninţate cu defrişarea. Culoarea închisă a jnepenişurilor a sugerat şi denumirea de Dealu Negru. Şi aici se întâlnesc elemente faunistice de interes cinegetic (urşi, cerbi, capre negre) ce necesită ocrotire.
Desigur, acestea sunt doar câteva regiuni restrânse în care s-a instituit protejarea prin efectul legii. Mai există însă şi alte regiuni în care intervenţia omului ar fi de dorit să se reducă treptat, pentru a se putea lăsa posterităţii munţii aşa cum i-am moştenit: însăşi exploatările forestiere aflate într-o puternică expansiune ar putea fi făcute mai judicios, pe criterii ecologice, spre a permite posibilitatea regenerării naturale a arboretelor.
No comments:
Post a Comment