Munţii Tarcău fac parte din aşa-numita subunitate a Munţilor Flişului, de pe latura estică, mai coborâtă, a grupei centrale din Carpaţii Orientali. Matematic, Munţii Tarcău sunt încadraţi de paralelele de 46 25' şi 46 57' latitudine nordică şi de meridianele de 25 52' şi 26 28' longitudine estică.
Ei sunt clar delimitaţi de regiunile montane vecine prin văi importante, unele din ele intens populate şi străbătute de căi de comunicaţie de interes naţional. Astfel, în nord, valea Bicazului, după ce scapă din încorsetarea cheilor şi până la localitatea Bicaz, îi separă de culmile muntoase periferice ale Masivului Ceahlău, iar apoi valea largă a Bistriţei îi delimitează, până la Piatra Neamţ, de Munţii Stânişoarei.
La vest, tot două văi, a Dămucului, pe o lungime de circa 20 km, şi Valea Rece, principal afluent al Trotuşului în cursul superior, separă Munţii Tarcău de regiunea montană a Hăşmaşului. Limita sudică, dincolo de care se află Munţii Trotuş - Oituz este dată de o altă vale importantă, a Trotuşului, veche cale de legătură între Moldova şi Transilvania. În est, pe aliniamentul localităţilor Piatra Neamţ - Şolonţ - Moineşti, Munţii Tarcău vin în contact cu dealurile subcarpatice, mai coborâte, ale depresiunilor Bistriţa şi Tazlău, pe care le domină printr-un abrupt de 200-300 m.
Regiunea montană a Tarcăului se extinde pe teritoriul a două judeţe - în extremitatea de sud-vest a judeţului Neamţ şi în partea de nord-vest a judeţului Bacău – având lungimea maximă în zona axială, de-a lungul văilor Tarcăului şi Asăului, de aproximativ 65 km şi o lăţime medie de 40 km. Prin suprafaţa sa, de circa 1810 km2, depăşeşte cu mult suprafaţa bazinului hidrografic al râului de la care şi-a primit numele. Mare importanţă pentru regiunea la care ne referim prezintă faptul că principalele văi care o străbat - a Tarcăului, Asăului, Camâncăi etc. - sunt bine populate, cu aşezări bogate în tradiţii folclorice şi elemente etnografice. De asemenea, în lungul depresiunilor subcarpatice din est şi al văilor de pe laturile nordică şi sudică se află numeroase sate şi oraşe, unele de mare interes turistic, cum sunt Piatra Neamţ şi Bicaz, legate între ele prin şosele asfaltate şi căi ferate electrificate.
Principalele caracteristici morfometrice şi morfografice ale Munţilor Tarcău îi situează în categoria munţilor mijlocii ai ţării noastre. De exemplu, cele mai multe dintre vârfuri sunt situate între 1100-1400 m, iar altitudinea maximă abia atinge 1664 m în Vârful Grinduşu. Energia medie a reliefului este de 600-800 m în zona centrală a regiunii şi de 400-600 m către flancurile de vest şi de est; culmile interfluviale principale sunt larg vălurite, cu vârfuri teşite şi spinări domoale ce alternează cu şei de intersecţie, a căror altitudine nu coboară, în general, sub 1000 m; masivele izolate şi culmile secundare sunt, de asemenea, cu câteva excepţii, rotunjite la partea superioară, mărginite însă de versanţi abrupţi; crestele de intersecţie ale versanţilor şi vârfurile ascuţite sunt puţine, determinate în cele mai multe cazuri de faciesul petrografic şi structura de amănunt; văile mai importante, a Tarcăului şi Asăului, au caractere de văi evoluate, cu sectoare mai largi, depresionare, în alternanţă cu altele înguste, în defileu.
Între elementele geomorfologice prin care Munţii Tarcău se individualizează faţă de unităţile montane vecine amintim: dominarea culmilor prelungi de ordinul zecilor de kilometri, din care pleacă lateral culmi secundare scurte; marea uniformitate altitudinală a culmilor, cu şei şi pasuri înalte situate cu numai 50-100 m sub nivelul mediu al culmii; scăderea treptată a înălţimilor culmilor de la sud spre nord şi din zona centrală către vest şi, mai ales, către est; orientarea generală a culmilor principale pe direcţia nord-nord-vest,sud-sud-est, aceeaşi cu direcţia liniilor tectono-structurale majore; caracterul longitudinal al văilor principale - Tarcăul, Asăul şi Camânca - şi transversal al afluenţilor acestora; adaptarea cu totul întâmplătoare a reliefului la structura tectonică de amănunt; rolul important al faciesului petrografic pentru configuraţia de ansamblu şi amănunt a reliefului, tradus în apariţia unor subunităţi mai joase, depresionare, pe seama formaţiunilor friabile sau a culmilor înalte şi a vârfurilor izolate pe seama rocilor mai rezistente la eroziune.
Localitati de acces in zona:
Orasul Piatra Neamţ (311 m alt.): Aşezarea de astăzi are, de altfel, faima şi totodată privilegiul de a se identifica cu Petrodava din ,,Geographia” lui Ptolemeu. Cercetările arheologice au descoperit în zonă, la Bâtca Doamnei (462 m), Cozla (440 m) şi Piatra Şoimului (Horodişte - 490 m), ultima spre sud-est de oraş, vestigiile unor cetăţi geto-dacice. Acest sistem de fortificaţii, unitar sub raportul materialelor arheologice descoperite, aparţinând dacilor de la răsărit de Carpaţi, seamănă până la identitate, cu cel din Munţii Orăştiei. Se pare că, aşa cum presupun unii istorici, acest sistem de apărare nu-i unul oarecare, ci chiar fosta reşedinţă a lui Dicomes, aliatul lui Marcus Antonius în confruntarea cu Octavianus, deci a unuia dintre cele patru regate apărute după moartea marelui Burebista.
Comuna Pângăraţi (450 m alt.): Este aşezată într-un sector de vale largă a Bistriţei, un bazinet depresionar intramontan, format pe seama rocilor mot, argilo-marnoase, ale ,,stratelor de Hangu”, la confluenţa cu pârâul Pingăraţi. În componenţa sa intră satele Stejaru, Preluca, Oanţu. Poiana şi Pângărăcior.
Oraşul Bicaz (420 m alt.): situat la 26 km de Piatra Neamţ, de care este legat prin D.N. 15 şi calea ferată, oraşul Bicaz se află amplasat la confluenţa Bistriţei cu Bicazul, străjuit de Muntele Sima (1147 m) spre nord-vest, Cozmiţa (1015 m) la nord-est şi Bitca Stegea (1 318 m) la sud. Este o veche vatră de aşezare al cărei nucleu, după cum dovedesc urmele materiale paleolitice, se afla în perimetrul gării C.F.R. şi a fost menţionat prima datâ într-un document, din 1616, al Cancelariei lui Radu Mihnea.
Comuna Taşca (480 m alt.): Se ajunge aici după circa 6 km, pe DN 12 C, ce se bifurcă din centrul oraşului Bicaz cu direcţia Gheorghieni, lăsând în urmă Fabrica de ciment din Bicaz, apoi defileul de la Hămzoaia, tăiat de apele energice ale Bicazului în gresia masivă de Tarcău pe o adâncime de aproape 700 m. După defileu, valea se lărgeşte brusc pe seama formaţiunilor moi (argile, marne şi şisturi negre) ale flişului cretacic. În acest bazin depresionar intramontan se află comuna Taşca, cu satele componente dispuse pe terasele Bicazului sau în luncile afluenţilor Secu, Hămzoaia şi Neagra.
Bicazu Ardelean (560 m alt.): Situat la 17 km de Bicaz, pe acelaşi D.N. 12 C, Bicazu Ardelean inaugurează seria unor aşezări cu totul specifice. Stilul arhitectural, portul, obiceiurile şi tradiţiile dau regiunii o notă aparte, proprie şi comunelor din amonte - Bicaz-Chei şi Dămuc.Aşezarea este confirmată documentar printr-un privilegiu datând din vremea lui Vasile Lupu. Mare parte din populaţie a venit din Transilvania, emigrare cauzată de vicisitudinile sociale şi persecuţiile de ordin religios, explicând astfel influenţele ardeleneşti, păstrate nealterate până în zilele noastre.
Comuna Bicaz-Chei (610 m alt.): Este situată în extremitatea nord-vestică a Munţilor Tarcău, la 47 km de Piatra Neamţ şi 19 km de oraşul Bicaz, la confluenţa Bicazului cu Dămucul. Satele componente – Ivanes, Gherman şi Bârnad - sunt aşezate în lungul văilor ori pe versanţi, unde urcă la 800 m şi chiar 1000-1100 m, sub vârful acoperit de pajişti al Lapoşului.
Comuna Dămuc (630-800 m alt.): Este una din cele mai extinse aşezări din Munţii Tarcăului. Se răsfiră în lungul Dămucului şi afluenţilor pe mai bine de 15 km, înglobând satele Dămucu de Jos, Dămuc-Centru, Dămucu de Sus, Huisurezul; la kilometrul 16, spre obârşia văii, la altitudinea de 940-980 m.
Oraşul Moineşti (440-460 m alt.). A trecut în rândul aşezărilor urbane din anul 1912. Aşezat pe şaua largă de legătură dintre depresiunea intramontană a Comăneştilor şi cea subcarpatică a Tazlăului şi străjuit la nord de dealul Osoiu (659 m), avanpost sud-estic al Munţilor Tarcău, iar la sud de Dealul Măgura (694 m), oraşul Moineşti include localităţile Lucăceşti, astăzi un cartier al său, şi Găzărie, situate pe terasele joase ale Tazlăului Sărat, la ieşirea sa din munte.
Oraşul Comăneşti (380-400 m alt.): A luat naştere şi s-a extins la contactul depresiunii intramontane omonime cu rama sud-estică a Munţilor Tarcău, pe terasele inferioare şi medii ale Trotuşului, ce se dezvoltă larg după ieşirea văii din strânsoarea defileului de la Straja.
Comuna Asău (410-420 m alt.). Se află imediat în amonte de Comăneşti, satele sale componente răsfirându-se până dincolo de defileul ce închide depresiunea la nord-vest (Straja şi Ciobănuş) şi în lungul văi Asăului pe mai bine de 15 km (Lunca Asău, Apa Asău şi Păltiniş).
Comuna Palanca (630-640 m alt.): Numai centrul de comună, satul Palanca, se află pe valea Trotuşului, la confluenţa cu Ciugheşul, 5 km amonte de centrul comunei Brusturoasa. De asemenea, satul Popoiu, situat imediat în amonte. Celelalte sate componente - Ciugheş, Cădăreşti şi Pajiştea - se înşiră în lungul văii Ciugheş pe aproximativ 12 km, respectiv în bazinul pârâului Lupul, afluent al Sulţei superioare, la mare distanţă de centru.
Comuna Ghimeş-Făget (730-740 m alt.): Este ultima dintre comunele de pe valea Trotuşului ce aparţine judeţului Bacău.
No comments:
Post a Comment