Munţii Rodnei constituie una dintre cele mai reprezentative unităţi ale Carpaţilor Româneşti, fiind singurul perimetru muntos din Carpaţii Orientali, care prezintă caractere alpine.
Aspectul reliefului (modelat în cea mai mare parte în roci cristaline) reflectă puternic structura geologică, căci Munţii Rodnei ne apar ca un horst asimetric, cu flancul nordic, scurt şi abrupt (de peste 1000 m) şi cu cel sudic, prelung şi puternic fragmentat de o reţea hidrografică bine dezvoltată.
Asimetria aceasta scoate în evidenţă succesiunea de culmi desprinse de o parte şi de alta a culmii centrale, care prezintă două noduri orohidrografice impresionante: Pietrosu (în vest) şi Ineu (în est).
Culmea principală a Munţilor Rodnei se desfăşoară pe circa 45 km, începând din Pasul Şetref (826 m alt.), în vest şi până în Pasul Rotunda (1277 m alt.), în est. Cu o direcţie generală aproximativ vest-est, ea se constituie în cumpănă de ape între bazinele Someşului, Bistriţei şi Tisei. Având ca punct de plecare Pasul Şetref, ea se orientează mai întâi către sud-est, primul vârf mai important fiind Posiuşiu (1031 m). De aici către nord-est se desfăşoară Culmea Făgeţelului. După ce face un cot pronunţat către sud-vest, creşte în altitudine şi atinge în Muncelu Râios - 1703 m. Pe aliniamentul culmii trebuie menţionată în continuare Obcina Pietrii. Totodată este de semnalat existenţa Pasului Pietrii (1196 m alt.) aflat la obârşia văilor Iza şi Strâmba (afluent al Sălăuţei). Continuând către sud vest, culmea saltă din nou în altitudine: vârful Bătrâna - 1710 m. După o abatere către nord-est, ea capătă o direcţie clară estică. Se remarcă în continuare prezenţa Şeii, Poienii, Podului şi, în final, a Muntelui Bătrânei. Nu departe, se află Vârful Gropilor 2063 m, urmat apoi de Vârful Buhăescu Mare - 2119 m, din care se desprinde către nord culmea care face legătura cu vârful Pietrosu. Dincolo de Buhăescu Mare, către sud-est, culmea principală scade în altitudine în Tarniţa “La Cruce” pentru a ajunge din nou la peste 2000 m (2055 m în Vârful Obârşia Rebrii). Pe măsură ce se orientează către sud, culmea este punctată de vârfurile Cormaia - 2033 m şi Repede - 2074 m. Curând, ne îndreptăm spre est. Se depăşesc pe rând punctul „La Cărţi", Şaua „Între Izvoare”, Tarniţa Negoieselor şi vârful Negoiasa - 2049 m. Dincolo de acesta din urmă se află Tarniţa Bârsanului, direcţia culmii modificându-se către nord-est. Impozant se ridică la 2188 m, vârful Pusdrele. De acum, direcţia estică devine predominantă. Principalele vârfuri sunt Laptele Mare - 2167 m şi Galaţu - 2048 m.
După Curmătura Galaţului se întinde Muntele Cimpoieşului (1931 m). Următorul vârf important este Gărgălău - 2158 m, aflat dincolo de şaua cu acelaşi nume. De acum culmea se orientează clar către sud şi în lungul ei se înalţă vârfurile Clăii - 2117 m, La Cepi - 2102 m şi Omului - 2135 m. Începând din acest vârf, pe o direcţie est-sud-est se remarcă prezenţa vârfului Cişia - 2039 m, a Tarniţa lui Putredu şi a Vârfului Coasta Netedă - 2060 m. Coasta Netedă, porţiune importantă a culmii Rodnei, face trecerea spre cel de-al doilea vârf ca altitudine al acestor munţi: Ineu - 2279 m. Separat de acesta prin Şaua Ineuţ, către est, se înalţă vârful Ineuţ - 2222 m. In continuare, culmea principală continuă către nord-est cu Muntele Gaja (Gagea) sau Prelucile Gagii, cu vârfurile sale Gaja (Gagii) - 1847 m şi Dosu Gaja (Gagii) - 1856 m. Ultimul vârf mai important este Nichitaşu, dincolo de care culmea ia sfârşit în Pasul Rotunda.
Din această culme principală, se desprind culmi secundare, unele cu lungimi apreciabile (către sud) sau altele mai scurte (către nord, nord-est sau vest). Dintre acestea menţionăm pe cele care se desprind din:
- Vârful Buhăescu Mare, către nord, culme stâncoasă aflată la peste 2000 m altitudine, în lungul căreia se înalţă vârfurile Rebra - 2225 m şi Pietrosu - 2303 m. Din aceasta se desprinde către nord-est o culme stâncoasă şi ea, dominată de Vârful Piatra Albă - 2034 m şi o altă spre nord-vest, Culmea Hotarului. Din aceasta din urmă se separă, spre nord, două veritabile custuri alpine: Turnul Roşu şi Piciorul Moşului.
- Vârful Bătrâna spre sud, între văile Strâmba, Guşet şi Rebrişoara Mare, o culme dominată de vârfurile Nedeii-l596 m şi Muncelului-l607 m. Continuată cu Obcina Muncelului, ea coboară la confluenţa Rebard cu Rebrişoara Mare. Tot din vârful Bătrâna, dar spre nord, printre Izvorul Bătrânei şi Iza se desprinde o culme alcătuită din Preluca sub Măguri - 1441 m, Măgura Mare - 1599 m şi Dealul Sterp, sfârşind la confluenţa Văii lui Dragoş cu Vişeul.
- Vârful Cormaia către sud-vest, o culme importantă coboară sub 1800 m pentru a urca apoi la peste 2000 m. Ea include vârfurile Ţapului— 2024 m, Pietros-2004 m, Paltinului -1787 m. Detunata - 1752 m şi Craiului - 1659 m, ea coborând prin Dealul Jgheabul Râpa la confluenţa Cormaiei cu Molidişu.
- Vârful Repede către sud, printre văile Anieşului Mic şi Cormaiei se desprinde culmea dominată de vârfurile Nedeia Străjii - l857 m, Jneapănului - 1788 m şi Mireş - 1 748 m. Creşte apoi în altitudine, vârful Laptele Mare şi vârful Rabla având 1931 m şi respectiv 1902 m. In acest ultim vârf, ea se ramifică: o ramură se continuă către sud-vest (Muntele Pietrelor), iar o alta către sud-est prin Muntele Poienilor - 1 657 m şi Vârful Nedeia Ţăranului - 1 857 m. Aceasta din urmă se împarte şi ea la rândul ei într-o culme ce urmează o direcţie sud-vestică coborând către Muntele Cucului - 1671 m şi Bârledele - 1138 m (sfârşind la confluenţa Cormaia cu Valea Vinului), iar cea de a doua, dominată de vârfurile Muncelului - l625 m, Prelucii - 1402 m, Cornu Arşiţei - 1232 m, terminându-se la confluenţa Cormaia cu Valea Pleşei.
- Vârful Negoiasa Mare se desprinde spre sud-est culmea ce separă văile Anieşului Mare şi Mic, al cărei vârf principal este Mihăiasa - 1804 m.
- Vârful Pusdrele spre nord, printre pâraiele Negoiescu şi Repede, se află culmea dominată de Vârful Feţei - 1815 m şi Piatra Negoiescului - 1365 m, ce coboară la confluenţa Vişeu.ui cu Pârâul Repede.
- Vârful Galaţu spre nord, porneşte culmea ce cuprinde Păltinişul - 1773 m, Buza Muntelui - 1663 m şi Dealul Prisăcii.
- Vârful Gărgălău spre nord-est, între Pârâul Putred şi Bistriţa Aurie se desprinde o culme aflată la 1700 m altitudine, ce coboară la confluenţa lor prin Piciorul Oncu.
- Vârful Gărgălău spre nord-est şi nord, culmea ce continuă spre Poiana Ştiol, apoi Vârful Ştiol - 1611 m şi coboară spre Pasul Prislop, racordându-se cu Culmea Prislop din Munţii Maramureşului. Din aceasta se desprinde spre nord - vest o alta: Culmea Runcu - Ştiol, care ia sfârşit la confluenţa Vişeului cu Zănoaga.
- Vârful Omului spre sud - sud - est, coboară Coasta Tăului, aflată la altitudini de 1800 m între Pârâul Lăzilor şi Izvorul Galaţu. Ulterior, ea creşte în altitudine în vârful Corongiş (stâncos) - 1987 m, apoi continuă cu Muntele Scoruşeţului către vârful Seaca - 1121 m şi Valea Anieşului Mic Din vârful Corongiş, către sud, între Izvorul Roşu şi Anieş se află culmea dominată de vârfurile Păltinişului-1 705 m, Căpăţânii - 1254 m, Fântânelelor - 1701 m, Cetăţuii - 759 m. Ia sfârşit la confluenţa Anieşului cu Someşul Mare.
- Vârful Coasta Netedă către nord - est, porneşte o culme care coboară la 1700 m altitudine şi creşte din nou în înălţime atingând în Vârful Tomnaticul Mare (Bilă) —1 966 m şi în Tomnaticul—l640 m (cu o importantă zonă de stâncărie), alungită între văile Bilei şi Putredului.
- Vârful Ineu spre sud-sud-vest, o culme aflată la peste 2000 m, separă Izvorul Băilor de Cobăşel şi continuă cu Muntele Curăţel spre Capul Beneşului -1587 m. După ce se orientează către sudvest ea scade altitudinal - Vârful Lazului - 994 m. Tot din Ineu, dar spre nord - est, între văile Lalei şi Bilei, porneşte culmea Piciorul Pleşcuţei (creasta) cu altitudini de peste 2 000 m, continuată cu Munceluţu - 1768 m şi Vârful Pleşcuţei - 1571 m. Ia sfârşit la Gura Lalei
- Vârful Ineuţ spre sud-est, o creastă cu aspect stâncos include Vârful Roşu -2 113 m şi separă văile Gagea şi Cobăşel. Paralel cu valea acestuia din urmă, ea continuă spre sud, dominată fiind de vârfurile Cobăşel - 1835 m şi Stăniştea - 1 478 m. Culmea se termină la confluenţa Someşului Mare cu Cobăşelul.
sursa info: Muntii Nostri
bai Aleaxandra......hai si u cu noi de 1 mai....prin muntii buzaului:)
ReplyDeleteps: si sper ca ai dat follow la blog din apreciere nu doar pt ca ne cun:)
Te pup;)