Cheile Crivadiei:
- sunt situate în partea sud-vestică a dealului Runcu (788 m) şi au o lungime de peste 1 km. Îngustimea dintre pereţii cheilor cu înălţimi de 70 - l00 m deasupra rîului, verticalitatea lor, precum şi numeroasele marmite cu adîncimi de peste 1,5 m din jumătatea superioară nu au permis nici măcar formarea unei poteci. Un proces interesant în aceste chei este colmatarea (umplerea) şi decolmatarea (golirea) alternativă a marmitelor.
De pe viaductul care traversează cheile, la capătul inferior (DN - 66), se observă confluenţa cu pîrîul Jgheabului (Munceilor), care şi el şi-a săpat chei greu accesibile în aval de Gaura Oanei. În versanţii acestora se găsesc peşteri. Flora şi vegetaţia Cheilor Crivadiei, ,,conservate pînă în prezent într-o deplină autenticitate", ca şi spectaculozitatea reliefului prezintă un deosebit interes stiinţific. Fondul cenotic este alcătuit de un mare număr de specii termofile, alături de care se remarcă numeroase elemente dacice şi daco-balcanice (Dianthus petraeus, Sesleria rigida, Thymus comosus, Hepatica transsilvanica etc.). Vegetaţia lemnoasă este alcătuită din liliac sălbatic (Syringa vulgaris), frasin (Fraxinus ornus), sorb (Sorbus borbassi), corn (Cornus mas), tei (Tilia cordata), carpen (Carpinus betulus) etc.
Vegetaţia stîncăriilor de langă Ohaba de Sub Piatră este reprezentată prin specii xerice: Plan-tago holosteum, Minuartia frutescens, Silene armeria. Astragalus onobrychis, Anthemis montana, Festuca pseudodalmatica, Achillea nailreichii ş.a. Specia reprezentativă este Plantago holosteum, care se mai găseşte numai pe stîncile din amonte de satul Petros şi în Cozia.
Cheile Dăniţei:
- Sunt străbătute de calea ferată Petroşani-Simeria. La mijlocul lor se dezvoltă un bazinet depresionar de confluenţă, de unde urca o potecă la Cetatea Bolii. Spre extremitatea din amonte se recunosc patru nivele de eroziune (adîncire). Tot aici, în dreptul tunelului căii ferate de la nivelul celei de a doua trepte de eroziune, pereţii lor surplombaţi şi modelaţi de marmite se apropie pînă la 2-3 m. Sectorul din aval, unde se găseşte şi Peştera Bolii, a fost lărgită cu ocazia construirii liniei ferate.
In cadrul cheilor, ca şi pe înălţimile calcaroase din jur, cu precădere pe înălţimea pe care se află Cetatea Bolii, se dezvoltă o flora care include numeroase endemisme şi specii sudice: Juniperus sana, Syringa vulgaris, Fraxinus ornus, Sorbus orbassi, Spiraea chamaedryfolia, Hepatica transsilvanica, Asperula capitate, Doronicum columnae etc.
Peştera Bolii:
- este situată în apropierea gării cu acelaşi nume. Ea s-a format prin străpungerea subterană a unei bare calcaroase de către pîrîul Jupîneasa. Procesul a avut loc cînd talvegul acestuia era cu peste 25-30 m mai ridicat decît în prezent şi cînd apele lui curgeau spre valea Băniţei prin şaua din apropiere, prin care acum trece un drum carosabil. Peştera, cu o lungime de circa 450 m, lăţimi între 12 şi 75 m şi înălţimi de 3-12 m, are forma unui tunel meandrat . În interiorul ei se găsesc fragmentele unei terase de 2-3 m, care alternează de o parte şi de alta a pîrîului. Talpa peşterii este pardosită cu aluviuni grosiere, care la viituri sînt acoperite complet de apă.
Cheile Taiei şi Roşiei sînt sculptate într-o ramă calcaroasă prinsă de-a lungul unei falii între şisturi cristaline. Deşi scurte, ele sînt spectaculoase, iar în pereţii lor se deschid cîteva peşteri. Aici se regăsesc elemente floristice termofile de stîncărie, precum şi specii sudice.
Peştera Gaura Oanei:
- este modelată în dealul Cornetu de către pîrîul Munceilor. Procesul a evoluat în mai multe etape, prin captări succesive. O primă captare, în subteran, a dus la formarea jumătăţii inferioare a pesterii. Alte două captări se constată prin pierderi de apă parţiale sau totale în patul albiei; ele au dus la prelungirea peşterii în amonte. Ultima captare a creat joncţiunea hidrogeologică cu peştera Malul Roşu, situată mai sus, care este încă inaccesibilă omului. În jumătatea inferioară a peşterii se află trei guri de acces: una în amonte, sub Scăuniş, formată în timpul primei captări, prin care şi azi pătrund - la debite mari - apele pîrîului Muncel; alta, în aval, prin care apa părăseşte pestera, şi a treia, situată între primele două; ea constituie cea rnai accesibilă poartă de pătrundere în subteran.
Lărgimea mare a puţului de sub Scăuniş, care constituie prima captare subterană, este opera evorsiunii şi eroziunii regresive. Spre muchia cascadei formată de pîrîul Muncel la deversarea spre puţ sînt sculptate cîteva marmite. Intr-una din ele se găsesc ,,bile de marmitaj" de diferite dimensiuni - de la 1 la 15 cm. În abruptul vestic al puţului, aproape la nivelul treptei antitetice peste care iniţial curgea pîrîul Muncel, se află Peştera din Perete, o galerie de 273 m, cu fragmente de planşeu stalagmitic .
Peştera Tecuri:
- este o pestera lungă de aproape 500 m, este accesibilă printr-un aven adînc de 12 m, amenajat cu o scară de lemn. De la baza avenului pornesc două galerii: una spre nord-est, care constituie o adevărată expoziţie de forme rezultate din cristalizarea carbonatului de calciu (stalactite, stalagmite, coralite, gururi etc.), alta spre sud, la capătul căreia, după traversarea unui lac, dăm de un puţ strîmt.
Peştera Ciclovina Uscată:
- reprezintă un etaj superior, fosil, al sistemului hidrocarstic Ponorîci-Ciclovina cu Apă şi este formată din două galerii. Intrarea naturală, rar utilizată, se deschide într-un perete vertical, deasupra unei pante de grohotiş. Accesul în pesteră se face printr-o galerie săpată de om pentru exploatarea guanofosfatului. Prin aceste lucrări au fost distruse numeroase formaţiuni stalagmitice.
A fost a doua pestera din lume din care s-a exploatat guanofosfat.Grosimea zăcămîntului atingea pe unele locuri 15 m, iar întreaga cantitate a fost estimată la 50 000 tone. Guano analizat conţinea 17% superfosfaţi, din care 70-80% solubili în acid citric. Materialul exploatat era transportat la gara Pui, cu un funicular lung de 7,5 km, unde oasele de Ursus spelleus (găsite mai ales în fundul peşterii) erau măcinate şi amestecate cu gunoiul de liliac, înainte de a fi trimise beneficiarilor.
Importanţa peşterii constă atît în modul de formare, cît mai ales în vestigiile locuirii umane. Aici s-au descoperit patru strate paleolitice suprapuse (urme de vetre de foc, fragmente din scheletele animalelor vînate, unelte din os şi cremene). Prin decolmatarea unei galerii umplute cu prundiş ar fi posibilă descoperirea unor culoare în care izolarea a favorizat păstrarea intactă a formaţiunilor stalagmitice.
Peştera Şura Mare:
- se deschide la capătul din amonte al unei chei lungi de circa 500 m, ce apare ca o vale ,,în fund de sac", sculptată de pîrîul Ohaba, la baza versantului Fruntea Mare. Peştera a luat naştere prin lărgirea unor falii de către apele pîrîului Ohaba, care se pierd în subteran la capătul unei văi oarbe (Fundătura Ponorului). Distanţa în linie dreaptă între punctele de dispariţie şi apariţie a apei este de 4 km, dar cursul ei subteran este mult mai lung.
Peştera este formată dintr-o galerie accesibilă pe o distanţă de circa 4.5 km, largă de 2-7 m şi înaltă de 30 m. La capătul din amonte, galena este închisă de un lac-sifon. Intrarea monumentală, cu o lăţime de 8-l2 m şi o înălţime de aproape 40 m, sugerează o evoluţie îndelungată. In lungul peşterii sînt numeroase repezişuri şi cascade. Pe primul sector talpa este acoperită cu aluviuni din roci metamorfice şi blocuri de calcar provenite din prăbuşiri. În amonte de Sala Mare (45/35 m), în talpa galeriei sînt sculptate marmite, apoi carene.
Cercetătoarea Margareta Dumitrescu menţionează prezenţa în această peşteră a celei mai mari colonii de lilieci în hibernare din ţara noastră (Pipistrellus pipistrellus), estimată la peste 100 000 exemplare. Ea se află situată la circa 350 m de la intrare, unde temperatura aerului este în jur de 80C iarna şi 100C vara.
Peştera nefiind amenajată, vizitarea se poate face numai în cadrul unor echipe experimentate în turismul subteran şi dotate cu echipament adecvat, deoarece trebuie traversate lacuri adînci şi escaladate unele cascade şi formaţiuni stalagmitice care obstruează galeria.
Avenul din Dosul Lăcşorului:
- printre cele mai mari din ţară, este format dintr-un puţ adînc de 155 m la baza căruia se desfac două galerii ce coboară la peste 260 m . Rîul subteran care trece pe la baza avenului ajunge în Sura Mare la distanţa de 950 m de la intrare.
No comments:
Post a Comment